În 2022 am început transformarea parcului de business Novo Park, situat în zona de Nord a Bucureștiului, în YUNITY Park, un concept nou de real estate, care va reașeza, într-un spațiu unic, facilități noi pentru tendințele de lucru și de viață urbană ale viitorului.
Proiectul este prevăzut să fie finalizat în 2023, cu o investiție totală de 50 de milioane de euro.
YUNITY Park este proiectat ca un campus dezvoltat în extensia biroului, care oferă suportul urban pentru experiențe adaptate stilului de viață al oamenilor, atât pentru timpul petrecut la birou, cât și cel personal sau social.
YUNITY Park reprezintă viitorul vieții la și dincolo de birou. Este o destinație urbană, puternic reprezentată de spațiul public, în care viața profesională și cea socială primesc aceleași șanse de împlinire.
Spațiul destinat fostei parcării, cu o suprafață totală de 7.500 de metri pătrați, este în prezent transformat într-o zonă verde complet reamenajată. Acesta va include o pădure urbană în vecinătatea căreia se vor integra organic spații pentru evenimente, experiențe recreative și spații de lucru în aer liber.
Mai exact, spațiul va include:
La interior, proiectul YUNITY Park va include:
Spații livrate în Faza #1
Intrările clădirilor și spațiile interioare comune, precum recepțiile din clădirile DE și F, zona lifturilor și grupurile sanitare au fost transformate complet, cu un design modern și completate de zone noi de interacțiune în afara birourilor.
Cafeteria splendidă din Clădirea D a fost inaugurată în august 2022, oferind o capacitate generoasă de 190 de locuri. Atât chiriașii, cât și vizitatorii sunt invitați să se bucure de cafea excelentă și de mâncare preparată ca acasă.
Sustenabilitatea și sănătatea, în centrul YUNITY Park
Proiectul YUNITY Park se înscrie în strategia de sustenabilitate a Genesis Property, aliniată celor 10 principii ale Pactului Global al Națiunilor Unite privind drepturile omului, muncă și protecția mediului, dar și celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU.
YUNITY Park este dezvoltat și operat astfel încât să contribuie atât la îmbunătățirea semnificativă a mediului înconjurător, cât și la creșterea calității vieții întregii comunități Genesis Property, acum și pentru generațiile viitoare, în conformitate cu angajamentul companiei de a reduce la net zero emisiile de carbon ale companiei până în 2040 prin reutilizare, investiții în producția de energie din surse regenerabile și gestionarea durabilă a clădirilor.
Totodată, toate cele șapte clădiri din YUNITY Park, cu o suprafață închiriabilă de 75.000 de metri pătrați, în care intră zonele de co-living și food hall, care sunt deja încadrate în clasa A de eficiență energetică, au certificarea BREEAM – Very Good și vor obține IMMUNE Building Standard™ - Rezilient, 5 stele din 5.
Standardul IMMUNE™ a fost dezvoltat de Genesis Property și recomandă o investiție într-un sistem Healthy by Design, format dintr-o rețea de dispozitive, tehnologii și echipamente specializate implementate atât la nivelul clădirii, cât și în spații destinate situațiilor de urgență (cameră de carantină și de izolare, depozit de urgență). Misiunea sistemului Healthy by Design este de a promova, cu ajutorul personalului specializat, implementarea de reguli operaționale și de sănătate în mediul construit.
Folosim cookies.
Folosim cookie-uri pentru a vă personaliza și îmbunătăți experiența pe site.
Continuând să navigați pe site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.